|
Astronomii au descoperit un sistem solar identic cu al nostru
| 2010-02-28, 11:11 PM |
Cinci mii de ani lumina ne despart de
cel mai apropiat sistem solar identic cu cel in care se afla Terra,
anunta Martin Dominik, cercetator la Universitatea St Andrews.
Pana
in prezent, astronomii au identificat doua planete asemanatoare cu
Jupiter si Saturn, ambele orbitand in jurul unei stele de doua mai mica
decat Soarele. Oamenii de stiinta considera ca acesta este doar
inceputul si ca exista o posibilitate destul de mare ca in indepartatul
sistem solar sa existe si planete capabile sa sustina viata.
„Se pare ca planetele respective s-au format in acelasi mod in care
s-au format si cele din sistemul nostru solar. In acest caz putem
confirma faptul ca galaxia in care se afla Terra nu este unica”,
subliniaza Dominik.
Noul sistem, botezat
OGLE-2006-BLG-109L, se afla la circa 5000 de ani lumina de Pamant, iar
faptul ca ca are mai mult de o planeta, reprezinta o caracterisitica
rara, doar 10% dintre sistemele descoperite pana acum prezentand aceasta
particularitate.
„Deocamdata, tehnologia actuala nu ne
permite sa avansam atat de repede pe cat ne-am dori. Ne asteptam insa
ca prima planeta locuibila sa fie descoperita peste numai cativa ani”,
concluzioneaza Martin Dominik.
|
Categorie: Descopera | Adaugat de: Iulia
|
Vizualizari: 373 | Downloads: 0
| Raging: 0.0/0 |
|
Statici
|
Total online: 2 Vizitatori: 2 Utilizatori: 0 |
Sondaj |
|
|